Seleziona la tua lingua

Cerca

Ziua a șasea a taberei de la Susa

Tinerii Nepsis Junior, prezenți în tabăra de la Susa, au participat joi 06 iulie, la următoarele ateliere: “Să cunoaștem frumusețile naturii”, “Curs de educație alimentară”, “Icoană” și “Creație artistică”.

Noutatea acestei zile a fost drumeția intitulată: “Să cunoaștem frumusețile naturii”. “În cadrul acestui atelier, împreună cu copiii, am parcurs itinerarul numit: «Cărarea bufnițelor». Scopul călătoriei a fost acela de a descoperi fauna și flora din împrejurimile Susei. În cadrul activității intitulate: «Curs de educație alimentară», micuții noștri au fost învățați să citească etichetele produselor pe care le cumpără. Mai exact să fie atenți la cât zahăr, coloranți și alte substanțe conțin alimentele pe care le consumă. Ziua s-a încheiat cu un foc de tabără în cadrul căruia fiecare copil și pregătit câte un cârnăcior.”

Pe parcursul zilei de vineri 06 iulie, organizatorii le-au propus copiilor atelierele: “Să cunoaștem România”, “Cateheză”, “Să cunoaștem frumusețile naturii”, și “Creație artistică”.