Zilele Limbii Române și binecuvântare de început de an în Parohia Sfântul Proroc Moise din Asolo

Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcop al Episcopiei ortodoxe Române a Italiei, în Parohia Sfântul Proroc Moise din Asolo ultimele două săptămâni de vacanță s-au petrecut tradițional sub genericul "Zilele Limbii Române". Proiectul a venit și în sprijinul părinților care se întorc la muncă, iar copiii au nevoie de supraveghere.
Zilnic am desfășurat activități motorii, fiind încă vacanță am mers și la piscinele sau parcul din apropiere unde copiii s-au bucurat împreună.
Biserica a fost deschisă pentru copilașii parohiei, activitățile începeau la 7:30 dimineața, au fost și zile pline de soare la piscine și zile ploioase în care am citit, scris și am învățat lucruri noi. Sfintele Liturghii, în special în ziua pomenirii Sfântului Proroc Moise, ocrotitorul nostru, au fost de înaltă trăire duhovnicească.
Pentru preșcolari a fost o ocazie minunată de a se integra ușor în ritmul de studiu, pentru cei mai măricei am avut pregătite lecții de gramatică și lectură în limba română. Citirea Apostolului și răspunsurile la strană au fost experiențe pe care nu le vor uita. Deși elevii de diferite vârste nu se cunoșteau bine inițial, la sfârșitul activităților s-au legat prietenii de suflet.
Ultima duminică de vacanță, copiii și tinerii au fost numeroși la Sfânta Liturghie ascultând sfatul părintelui paroh de a începe școala, la fel cum începem tot lucrul bun, cu rugăciune și binecuvântare.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate.
A consemnat Preoteasa Doina Dimcea.







