Seleziona la tua lingua

Cerca

Vizitarea bisericii Înălțarea Sfintei Cruci, Torino 2, organizată de FAI (Fondo Ambiente Italiano) și participarea la Seminarul cu tema "Moartea și grija pentru cei de pe patul de moarte, în marile religii"

Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și cu purtarea de grijă a Prea Sfinţitului Părinte Episcop Vicar Atanasie de Bogdania, în zilele de 17-18 Octombrie, la parohia Înălțarea Sfintei Cruci, Torino 2 s-a desfășurat vizitarea unei părți a structurii vechii mănăstiri: biserica mare (aflată în renovare) și biserica noastră, care a menținut același hram cu al bisericii mari "Înălțarea Sfintei Cruci".

 

În spațiul alăturat bisericii mari "al corului", în care din anul 2001 biserica noastră românească își desfășoară activitatea, era așezat corul monahiilor augustiniene, care participa prin cântare la slujbele desfășurate în biserica mare. 

 

Vizita a fost organizată de către părintele paroh Gabriel Burcescu împreună cu FAI (Fondo Ambiente Italiano), eveniment cuprins în "Zilele FAI de toamnă" (Le giornate FAI d'Autunno) care au ca scop vizitarea, punerea în valoare și ajutorarea patrimoniului de artă din Italia. 

 

Cei aproximativ 700 de vizitatori au fost plăcut impresionați de frumusețea celor două biserici, dar mai ales de contactul cu spațiul iconografic bizantin și de elementele specifice bisericii ortodoxe (străni, iconostas, etc.). Prezentarea bisericii noastre a fost făcută de părintele Vasile Istina, care le-a vorbit vizitatorilor și despre Paraclisul închinat Sfântului Nectarie și Sfintei Filofteia. 

 

 Tot în această săptămână, miercuri 14 Octombrie, a avut loc un Seminar în Aula Magna din cadrul Universității de Studii din Torino, cu tema "Moartea și grija pentru cei de pe patul de moarte, în marile religii." Părintele Vasile Istina a participat și a prezentat personalului medical prezent, punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe în legătură cu acest subiect. 

 

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

               Pr. Vasile Istina