Seleziona la tua lingua

Cerca

Duminică, 28 septembrie 2025, credincioșii Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Vetralla, aflată în Protopopiatul Lazio IV, au trăit bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Vizita arhierească a avut loc în Duminica a 18-a după Rusalii și a fost prilej de rugăciune, comuniune și întărire duhovnicească pentru întreaga comunitate.

Înconjurat de un sobor de preoți, Preasfinția Sa a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, la care au luat parte numeroși credincioși, veniți atât din Vetralla, cât și din localitățile învecinate. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohiei, contribuind la frumusețea și solemnitatea slujbei.

Un moment deosebit al acestei vizite a fost binecuvântarea tânărului Emanuel Nechita, fiul părintelui paroh Ioan Nechita și al preotesei Ioana Nechita, pentru a sluji ca paraclisier. Prin rugăciunea și cuvântul său, Preasfințitul Părinte Siluan a evidențiat importanța implicării tinerilor în viața Bisericii, subliniind că slujirea în altar reprezintă atât o chemare specială la lucrarea lui Hristos, cât și o adevărată școală a credinței trăite.

 

La finalul slujbei, părintele paroh a adresat cuvinte de mulțumire Preasfințitului Părinte Episcop Siluan pentru grija arhierească și pentru darul acestei vizite, exprimând recunoștința comunității față de sprijinul și îndrumarea primite din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Această zi de aleasă bucurie a întărit legăturile de comuniune frățească dintre credincioși și a adus aminte tuturor că Biserica este familia lui Hristos, în care fiecare membru este chemat la slujire și la mărturisirea vie a credinței.

Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Vetralla a fost înființată, la 1 martie 2022, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, fiind încredințată spre păstorire părintelui Ioan Nechita. Comunitatea are și un al doilea hram, „Acoperământul Maicii Domnului”, praznic cinstit în fiecare an la data de 1 octombrie. Slujbele parohiei se săvârșesc la adresa: Via Madonna del Lauro snc, Cura di Vetralla (Viterbo).

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI

 

 

Foto credit: Episcopia Italiei