Seleziona la tua lingua

Cerca

Vizită pastorală la Parohia Milano Vest – Rho

În zilele de sâmbătă și duminică, respectiv, 13 și 14 ianuarie 2024, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Izvorul Tămăduirii” – Milano Vest (Protopopiatul Lombardia II), păstorită de către Preacucernicul Părinte Anatolie Cazacu.

În seara zilei de sâmbătă, 13 ianuarie, după slujba Vecerniei, chiriarhul a purtat o convorbire duhovnicească cu credincioșii participanți la slujbă.

A doua zi, duminică 14 ianuarie, a 29-a după Rusalii (a vindecării celor 10 leproși), în care credincioșii care urmăresc calendarul iulian prăznuiesc Tăierea Împrejura Domnului și pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a slujit Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia, la momentul rânduit, a hirotonit întru diacon pe ipodiaconul Criscențiu Cazacu, pe seama parohiei gazdă.

Ierarhul a adresat, celor prezenți la slujbă, un cuvânt de învățătură, ce poate fi ascultat integral accesând link-ul: https://youtu.be/GBvp3rNg8JY


Parohia „Izvorul Tămăduirii” – Milano Vest a fost înființată în anul 2008 de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind numit, ca paroh, părintele Anatolie Cazacu. Biserica parohială, frumos împodobită după rânduiala ortodoxă, se găsește pe strada Giuseppe Casati, numărul 49, din localitatea Passirana (Rho).

Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI