Vizită arhierească în parohia Verona II

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, duminică 16.09.2018, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Italiei, a liturghisit în parohia Verona II, cu hramul Sf. Muc. Sofia cu fiicele sale Vera, Nadejda, Liubovi din protopopiatul Triveneto II.
Aici, Ierarhul a fost întâmpinat de preotul Vladimir Pavlescu , parohul bisericii, și părintele Ionut Dascalu, precum şi de numeroși credincioși.
Cu mare dragoste și dăruire, Preasfințitul Părinte Atanasie a explicat pilda evangheliei din această duminică și anume Evanghelia Duminicii a 16-a după Rusalii este una care îndeamnă pe oameni să facă milostenie, mai ales pe cei bogați, și îi cheamă pe toți la înmulțirea talanților sau a calităților proprii, pentru a simți bucuria pe care le-o dăruiește Hristos Domnul celor harnici si darnici.
Pilda talanților are foarte multe înțelesuri duhovnicești și se referă nu numai la viața duhovnicească, ci și la viața umană în general, la bucuria de a fi roditor, de a dezvolta sau de a cultiva talentul ori diferitele calități și a le pune in slujba semenilor.
O altă bucurie de care am avut parte, a fost s-o avem ca oaspete la noi în parohie, pe doamna ambasadoare a Republicii Moldovei în Italia, pe doamna Stela Stângaci.
După Sfânta Liturghie, oaspeții și toți enoriașii au luat parte la o agapa frățească.







