Un nou slujitor al Bisericii lui Hristos hirotonit în singura biserică cu hramul „Icoana Maicii Domnului Prodromița” din Episcopia Italiei | PS Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit Sfânta Liturghie
Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în a 6-a Duminică de după Rusalii, 8 iulie 2018, credincioșii parohiei „Icoana Maicii Domnului Prodromița” din Abano Terme (Padova Sud) au avut o îndoită bucurie, prilejuită de săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii de către PS Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și de hirotonia întru diacon a ipodiaconului Alexandru Răzvan Aniței, fiu duhovnicesc al parohiei.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania le-a vorbit celor prezenți despre lucrarea Domnului în viața noastră și de modul în care Acesta, pentru a tămădui trupul, aduce întâi de toate vindecare sufletului. De asemenea, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși la rugăciune pentru aproapele și pentru cei aflați în suferință, după modelul celor care l-au adus la Mântuitorul pe slăbănogul din pericopa evanghelică de astăzi, el fiind iertat nu pentru virtuțile sale, ci pentru credința celor apropiați ai săi.
La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit hirotonia întru diacon a ipodiaconului Alexandru Răzvan Aniței, cel care va împreună-sluji cu Preacucernicul Părinte Paroh Costel Evghenie Calanciuc în Parohia Abano-Terme.
La final, Preacucernicul Părinte Costel Evghenie Calanciuc a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Episcop Siluan pentru bucuria nespusă rânduită prin participarea Preasfințitului Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania la cel de-al cincilea hram al parohiei „Icoana Maicii Domnului Prodromița” Abano-Terme, amintind de faptul că în 6 iulie 2014 a avut loc prima slujbă. De asemenea, Preacucernicia Sa a adus mulțumiri și tuturor celor prezenți și celor implicați în buna desfășurare a hramului parohial.
Parohia Padova-Sud Abano-Terme se distinge prin două lucruri în cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Pe de o parte, este singura parohie cu hramul „Icoana Maicii Domnului Prodromița”, iar pe de altă parte, prin osteneala părintelui paroh și a credincioșilor, lăcașul de cult în care se desfășoară programul liturgic este reprezentat de singura biserică de lemn din zona Veneto din nordul Italiei. Piatra de temelie a bisericii a fost sfințită în 1 noiembrie 2016, iar în 25 decembrie 2016, la Praznicul Nașterii Domnului, a avut loc prima slujbă în biserica de lemn construită în stil navă.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!







