Un an de la trecerea în veșnicie a Pr. Laurențiu Herciu

Duminică, 11 decembrie, în biserica “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Tripoli - Mantova, s-a săvârșit dumnezeiasca Liturghie, urmată de parastasul părintelui Laurențiu Herciu, la împlinirea unui an, de la trecerea sa la cele veșnice. Cu această ocazia a avut loc și un trisaghion la cimitirul din localitate, unde a avut loc și sfințirea crucii funebre de la mormântul Părintelui Laurențiu Herciu.
Părintele Laurențiu Herciu s-a născut la Horgești, pe data de 21 noiembrie 1951. A absolvit Institutul Teologic de grad universitar din Oradea în iunie 1994. A fost hirotonit preot de către ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, la Timișoara, în data de 29 iunie 1998. Din 1998 și până în 2001 a fost preot paroh la parohia „Ionel” din Protopopiatul Timișoara. În anul 2001, se stabilește, împreună cu familia, în Italia, unde, în anul 2003, cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Iosif, înființează parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Tripoli (MN), unde a slujit până la trecerea la cele veșnice în 12 Decembrie 2022.
Slujba de prohodire a fost săvârșită de către PS Atanasie de Bogdania, împreună cu un sobor de preoți și diaconi din Protopopiatul Lombardia 3.
Veșnica lui pomenire din neam în neam !







