ULTIMA ADUNARE PROTOPOPIALĂ ÎN LOMBARDIA 3

Luni, 13, decembrie, a avut loc ultima adunare a Protopopiatului Lombardia 3 din acest an. Întâlnirea preoților s-a făcut în Parohia Sfânta Cuvioasă Monica din Mantova, păstorită de Părintele Sorin Croitoru. Seara duhovnicească a început prin oficierea Tainei Sfântului Maslu în sobor, la sfârșitul căreia Părintele Protopop Gelu Porumb a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură legat de "bucatele" oferite spre mâncare de către Dumnezeu Tatăl la cina Sa, făcând astfel legătura cu pericopa evanghelică a duminicii precedente. Sfântul Maslu reprezintă o ocazie în plus de hrănire a sufletelor noastre cu hrana duhovnicească a cuvintelor Sfintei Evanghelii și cu harul Duhului Sfânt. Părintele Protopop a făcut o legătură între toate cele șapte "Evanghelii" ale Sfântului Maslu, care ni-L descoperă pe Domnul Hristos în diferite ipostaze, în funcție de caracterele personajelor biblice care I se prezintă înainte. Mila, iertarea, faptele bune, credința, pocăința, întoarcerea vieții către Dumnezeu, smerenia, perseverența în rugăciune, bucuria întâlnirii cu Hristos Mântuitorul, toate aceste exemple vii ale cuvântului evanghelic ale Tainei tămăduirii hrănesc și întăresc sufletele noastre, pregătindu-le pentru marele banchet euharistic al Sfintei Liturghii. La rândul său Părintele paroh Sorin Croitoru a amintit cele două dureroase evenimente care au avut loc în ultimele zile în Episcopia noastră, decesele colegilor întru slujire, preoții Laurențiu Herciu de la Tripoli-Mantova și Ioan Guță din Provincia Padova. Părintele Sorin și-a îndemnat proprii enoriași la compasiune și la deschidere față de doamna preoteasă Veronica, văduva Părintelui Laurențiu, și față de frații lor din parohia vecină, rămași fără păstor în pragul Sfintelor Sărbători de iarnă. În același timp și-a oferit public disponibilitatea de a se ocupa personal și de "turma mică" de la Tripoli, în măsura în care va fi solicitat. În acest sens deja a primit la Taina Mărturisirii un număr de credincioși din cealaltă parohie mantovană, oferindu-le apoi în Sfânta Liturghie "de viață făcătoarele lui Hristos Taine". Adunarea protopopială a continuat cu discuțiile în cerc restrâns ale preoților, hotărându-se implicarea financiară a fiecăruia dintre sfințiile lor în sprijinul doamnei preotese văduve Veronica, în măsura posibilităților concrete. În final Părintele Protopop Gelu a făcut verificări ale registrelor parohiale ale unora dintre preoții prezenți.
Un an calendaristic lung care, iată, se apropie de sfârșit.. Un an cu mari încercări ale credinței și ale nădejdii noastre.. Pandemia mondială de Covid 19 a făcut numeroase victime în rândul credincioșilor și al preoților Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a răsturnat toată buna rânduială a vieții imigranților români din Italia, mulți dintre ei pierzându-și locurile de muncă și intrând în stări materiale deosebit de grele. Un an calendaristic cu profunde tulburări la nivel sufletesc, cu frici, cu îndoieli și cu incertitudini.. Un an în care creștinii din toată lumea au fost nevoiți să facă alegeri în privința propriei sănătăți trupești, deseori fiind constrânși prin măsuri politice guvernamentale să-și încalce profundele convingeri medicale.. Un an în care poate mai mult decât înainte creștinii au început să strige ca Simon Petru din adâncul inimilor lor: "Doamne, scapă-ne!".. Un an în care cei tari au devenit mai tari, iar cei slabi au slăbit și mai mult în credință.. Un an în care "noi, cei tari, am purtat slăbiciunile celor slabi".. Un an în care s-au accentuat slăbiciunile duhovnicești, dar în care a prisosit harul lui Dumnezeu.. Un an cu bune și cu rele pe care îl încheiem în curând, aducând mulțumire Dumnezeului nostru Celui în Treime închinat și slăvit, Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor, amin.
Preot Sorin Croitoru de la Mantova







