Triveneto 1 și 3 - Ședință protopopială dedicată Anului Comemorativ al celor adormiți în Domnul | PS Atanasie de Bogdania a fost prezent la eveniment

Miercuri, 24 noiembrie 2021, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a participat la ședința Protopopiatelor Triveneto 1 și Triveneto 3, dedicată Anului Comemorativ al celor adormiți în Domnul. Protopopiatele Triveneto 1 și 3 se află în grija Preacucernicului Părinte Protoiereu Avram Matei, de la Parohia „Sfânta Muceniță Lucia” din Venezia (1).
În cadrul ședinței, Părintele Dumitru Lucian Crețan, de la Parohia „Sfântul Arhanghel Mihail” din Mirano, a susținut referatul cu titlul „Valoarea liturgică a cimitirelor ortodoxe, expresie a credinței, a respectului și a dragostei pe care credincioșii români ortodocși o au față de cei trecuți la Domnul”, prin care a evidențiat valoarea liturgică a cimitirelor și importanța lor în viața creștinilor ortodocși, proveniența denumirii de „cimitir”, credința în nemurirea sufletului și învierea morților, memoria celor dragi, precum și dragostea și recunoștința față de cei plecați la Domnul.
Tot în cadrul ședinței, a fost amintit și faptul că în Italia se află un singur cimitir ortodox român, la Torino, organizat sub îndrumarea vrednicului de pomenire, Preacucernicul Părinte Lucian Roșu, dar și numeroase cimitire militare, în care odihnesc eroi români căzuți pe câmpurile de luptă în cele două Războaie Mondiale. În acest sens, a devenit deja o tradiție ca în multe dintre aceste cimitire militare să se organizeze, anual, slujbe de pomenire a eroilor.
La final, a urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri, legate de tema dezbătută, a „Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, în cadrul căreia Preasfințitul Părinte Atanasie a răspuns întrebărilor și a lămurit anumite aspecte.
La final, Preacucernicul Părinte Protopop Avram Matei a mulțumit Preasfințitului Atanasie pentru bucuria prilejuită de a fi prezent la ședința protopopială a celor două Protopopiate, Triveneto 1 și 3.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!







