Seleziona la tua lingua

Cerca

Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ierarh Leon episcopul Cataniei”, din Alcamo

 

 

Miercuri, 30 Noiembrie la prăznuirea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, s-a săvârșit în sobor Taina Sfântului Maslu, la parohia „Sfântul Ierarh Leon episcopul Cataniei” din Alcamo, avându-l ca paroh pe preotul Gavrlescu Florentin Ciprian. De rugăciunile Sfântului Maslu s-au bucurat numeroși credincioși într-o plăcută atmosferă duhovnicească. Au fost de asemenea prezenți în mijlocul nostru părinți din protopopiatul nostru dar și din România.

Cuvântul de învățătură de la sfârșitul slujbei a fost ținut de părintele protopop Chilcos Nicolae (Ragusa) - despre importanța Sfântului Maslu și a ungerii cu untdelemn:

„De este cineva bolnav să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul, iar de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iac.5, 15). Înţelegem prin aceste cuvinte că vindecarea bolnavului constă în credinţa sa în Dumnezeu, unită cu rugăciunea preoţilor şi chiar faptul că bolnavul cheamă preoţii să se roage pentru el implică credinţa lui în lucrarea lui Dumnezeu, „Doctorul sufletelor și al trupurilor”, prin aceasta făcând-o  lucrare a Harului lui Dumnezeu cu scopul de a-l vindeca (sufletește și trupește) și întări pe om.

Au fost momente unice, înălțătoare. Bucuria a fost mare și pentru că în aceste zile biserica noastră a primit mobilier, sistem de sonorizare, icoane, acestea fiind achiziționate cu ajutorul primit din partea Departamentului  pentru Românii de pretutindeni.

Seara s-a încheiat cu o binecuvântată agapă frățească. Mulțumim preoților care au slujit la această sfântă Taină!

 

Slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate!