În perioada 6-12 iulie, la Campofontana, la poalele Dolomiților Mici, se desfășoară tabăra de vară, intitulată "Fii vesel, iubit creștine! ", a Parohiei Sfântul Mucenic Bonifatie.
La tabără, participă 15 copii din parohia gazdă și 3 copii din parohiile Conegliano și Milano 2, toți dornici de a lega noi prietenii și copii înzestrați cu multe talente.
În primele 2 zile de tabără, copiii au participat la diferite jocuri de cunoaștere și sportive, la momentele comune de rugăciune și la atelierul de micro-mozaic susținut de doamna preoteasă Andreea Stîngă, iar cei pasionați de muzică au interpretat piesele preferate la un instrument.
Cea de-a treia zi a fost dedicată drumeției la situl fosilier de la Bolca - unde, copiii au participat la o ora didactică și au avut ocazia să devină mici speologi, căutând pietre semi-prețioase și fosile în zone special amenajate-, și vizitării Muzeului fosilelor din aceeași localitate, unde am aflat lucruri importante din sfera științifică.
După o zi petrecută în natură și în muzeu, programul s-a încheiat prin vizionarea unui film, prin recitarea câtorva poezii religioase, care să aducă în suflet pace și nostalgie după Dumnezeu.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru bucuria comuniunii, cu speranța că fiecare va petrece timpul cu folos!
A consemnat Pr. Daniel Stîngă







