Tabăra Nepsis Junior a Parohiei Sf. Cruce Torino II, Susa 2019 - Protopopiatul Piemonte I - A CINCEA ZI

Veselia și Bucuria de pe fețele copiilor copleșesc și transmit o energie extraordinară, tuturor celor care au grijă de ei!
Și în această zi, copiii au continuat laboratoarele de ceramică și decorarea candelelor, astfel încât fiecare copil să se întoarcă acasă cu lucrul mânuțelor lui și să le aibă ca amintire. Un laborator deosebit de dulce și la propriu și la figurat, a fost cel în care au făcut Biscuiți de casă!
Vremea, chiar dacă a fost un pic capricioasă, a permis și o drumeție la Arena Romană, Chiesa Di San Francesco, Catedrala din Susa și Arcul de Triumf.
Dăm Slavă lui Dumnezeu pentru toate bucuriile și momentele de neuitat care sunt trăite în această tabără de Spiritualitate, Cultură și Creație, Susa 2019.







