Tabăra ”Calea Bucuriei”
Parohia ”Sf. Mare Mc. Gheorghe” Vicenza

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, în săptămâna 30 iunie- 6 iulie 2024 în localitatea Asiago, s-a desfășurat Tabăra de Vară pentru copii și tineri, sub îndrumarea pr. Roman Ionașcu. Această frumoasă experiență a fost posibilă prin implicarea celor 6 tineri animatori și a voluntarilor din cadrul parohiei orașului Vicenza. Aflată la a V-a ediție, Tabăra a devenit o tradiție mult așteptată de către copii parohiei, care cu entuziasm și emoții mari, an de an se întorc la începutul lunii iulie să trăiască o aventură de neuitat în sânul Naturii.
” Cum pot să am grijă de mediul înconjurător? ”-a fost Misiunea acestei Tabere; înțelegerea necesității de a avea o viziune deschisă vis-a-vis de problematica menținerii echilibrului ecologic al mediului in care locuim și pentru a încuraja responsabilitatea față de creația lui Dumnezeu, precum și promovarea valorilor esențiale: respectul, grija și sustenabilitatea au constituit Firul Roșu al activităților cu copiii.
Rugăciunea, învățarea, recreerea și distracția s-au împletit într-un mod inedit, sporind dezvoltarea personală și spirituală a copiilor, prin activitățile și atelierele creative, sportive, artistice, culinare, drumeții, precum și implicarea activă a copiilor in gestionarea zilnică a bucătăriei, servirea meselor, menținerea ordinei in camere, a spațiilor in interiorul și exteriorul locației.
După o săptămână, in care cei 70 de membri ai Taberei au format o mare și frumoasă familie, unde Respectul pornea de la Sine, ca mai apoi să fie adresat Celorlalți si Mediului, unde a domnit Voia-bună, Armonia și Iubirea, unde s-a vorbit, cântat, dansat și simțit românește, copiii au plecat acasă mai puternici, mai curajoși, mai amabili…și mai credincioși.
Dăm slavă bunului Dumnezeu pentru învrednicirea de a săvârși lucruri minunate întru Numele Lui!







