Seleziona la tua lingua

Cerca

Cu binecuvântarea mult-înduratului Dumnezeu, astăzi, joi, 17 iulie, în Parohia Ortodoxă Română „Învierea Domnului” din Massa s-a desfășurat Tabăra Bucuriei – tabăra de o zi, dar plină de lumină, bucurie și daruri duhovnicești.

Sub soarele generos al verii, tineri și copii din Parohie, au trăit împreună o zi altfel: o zi de regăsire, joc și surprize duhovnicești, în care bucuria curată a copilăriei s-a împletit cu frumusețea învățăturii din Sfânta Scriptură și cu momente de rugăciune. A fost o zi cu adevărat specială, în care fiecare participant a avut ocazia să se apropie mai mult de Dumnezeu și să lege noi prietenii, într-un cadru simplu și viu, așa cum doar copiii știu să-l creeze.

Activitățile s-au împletit firesc: jocurile copilăriei au alternat cu învățăturile duhovnicești, cu întrebările sincere adresate preotului („Părinte, de ce ne iubește Dumnezeu?”), iar masa de prânz – o pizza pufoasă, împărțită frățește și o înghețată delicioasă – a fost un prilej de comuniune și mulțumire.

Ziua s-a încheiat cu un moment de rugăciune și un cerc al bucuriei, în care fiecare copil a putut spune ce a învățat, ce l-a bucurat și ce își dorește pentru tabăra viitoare.

Un fapt care a adus o bucurie aparte a fost cererea spontană a părinților: „Părinte, când faceți o tabără și pentru noi, părinții?” Semn că și inimile mari, nu doar cele tinere, doresc un timp de liniște, învățătură și apropiere de Dumnezeu. Slavă Domnului pentru toate binecuvântările Sale!

Tabăra Bucuriei nu a fost doar o activitate de vară, ci o deosebită lucrare a Duhului, o sămânță de lumină sădită în sufletele tinerilor și părinților. Rugăm pe Hristos, Domnul nostru, să o facă să crească, iar pe Maica Domnului să-i ocrotească pe toți cei care au participat!

Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor (Matei 19, 14)

Pr. Dragoș Pavel