Seleziona la tua lingua

Cerca

Stindardul Unirii şi Adunare protopopială în Sardegna

Parohia ortodoxă din orașul Olbia (Sardegna) a trăit clipe de o bucurie unică, Marți 19 Iunie, când a fost adus Stindardul Marii Uniri de către Părintele Protopop Gabriel Ionița de la Roma. Au participat la acest eveniment de simțire națională  și creștină peste 120 de persoane care trăiesc în nordul insulei sarde. Cu acest prilej s-a slujit taina Sfântului Maslu, urmat de o emoționantă serbare susținută de copiii și tinerii parohiei, care au recitat și cântat în jurul Stindardului național cântece şi poezii patriotice.

Ziua s-a încheiat cu Adunarea protopopială la care au participat părintele gazdă și celălalt slujitor al Episcopiei noastre din Sardegna, Părintele Ioan Agape, precum și  Părintele Protopop, care ne-a prezentat și ne-a îndemnat să ne sincronizăm și  să ne armonizăm activitatea parohială după programele susținute de către Departamentele Episcopiei Italiei.

Pr. Vasile Pavălaşc