Smerenia, pocăința și iertarea - căi și mijloace de asumare a identității creștine – parohia Montefiascone
În data de 18 aprilie 2021, la dumninica a V-a din post, a Sfintei Maria Egipteanca, cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan și cu purtarea de grijă a preasfințitului Atanasie la Parohia Ortodoxă Română Sfântul Apostol Andrei și Sfânta Mare Muceniță Marina din Montefiascone după Sfânta Liturghie, a avut loc o dezbatere din suflet pentru suflet cu tema:
Smerenia, pocăința și iertarea - căi și mijloace de asumare a identității creștine.
La dezbatere a fost invitat dl. conferențiar universitar dr. Vasile Timiș de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca, care în această perioadă desfășoară un stagiu de cercetare la Accademia di Romania de la Roma.
După susținerea prezentării credincioșii prezenți au avut posibilitatea de a schimba unele opinii cu privire la tema prezentată.
Despre smerenie, părintele Arsenie Papacioc spunea că este arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine. Procesul care a rânduit întreaga stare de lucruri, soarta întregii creatii a lui Dumnezeu si care a fost făcut printr-un act de mare smerenie, înfricosându-se îngerii si toate puterile ceresti, este întruparea Mântuitorului. Sigur, Dumnezeu fiind, vă închipuiti ce pogorământ, dincolo de orice putere de întelegere, a făcut, pentru a lua chip de om, pentru noi toți și pentru a noastră mântuire.
Smerenia înseamnă supunere, dar nu înjosire degradantă. Umilința și supunerea merg în același timp. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că noi trebuie să ne supunem unul altuia cu simțiri mici față de noi propria noastră persoană: De asemenea, voi, cei mai tineri, supuneți-vă celor bătrâni. Îmbrăcați-vă toți întru smerenie unii față de alții, pentru că Dumnezeu le stă'mpotrivă celor mândri, dar celor smeriți le dă har.Prin urmare, smeriți-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, pentru ca El la timpul cuvenit să vă înalțe (1 Petru 5:5-6).
Sfântul Ioan Gură de Aur îndemna să râvnim la smerenie in tot locul și în toată vremea: De am fi trataţi de alţii cu semeţie, de am fi batjocoriţi, luaţi în râs şi dispreţuiţi, să le suferim toate cu răbdare! Căci nimica nu ne poate aşa înălţa, nici face aşa de cinstiţi şi mari, ca fapta bună a smereniei. Dacă noi vom întipări-o în viaţa noastră, atunci vom fi părtaşi tuturor bunătăţilor, prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt se cuvine lauda, mărirea şi închinăciunea, acum şi în vecii vecilor ! Amin.
Pocaințane este necesară tuturor nu doar pentru a primi harul dumnezeiesc, ci si pentru a-l păstra sau a-l redobândi. Oricât ar fi cineva de înaintat duhovnicește, tot are nevoie de pocaință. Această experiență duhovnicească nu se sfârșește niciodată. Regretul, pocaița, spovedania sunt lucrări pe care credincioșii le asumă pe tot parcursul vieții ca unică posibilitate de-a se menține ca membrii vii trupului lui Hristos.
Georgios Mantzaridis, în scrierile de morală creștină, ne învață că prin mărturisirea păcatelor ne raportăm integral la Dumnezeu, acest exercițiu duhovnicesc reprezentând expresia zdrobirii sufletești a omului înaintea lui Dumnezeu. Când omul își simte și își mărturisește păcatul, devine expresia adevărului unui fenomen spiritual universal; devine adevărat. Exprimă drama pacatoșeniei universale. Se deschide pe sine însuși universalului. Dar și ceea ce se săvârșește în el are dimensiuni universale, adică implică întreaga umanitate.
Iertareaeste un proces complex și uneori dureros. Suntem conștienți că ni s-a făcut o nedreptate, care poate a vea consecințe pe termen lung. Poate uneori, în legătura cu o anumită stare de lucruri simțim furie și este dreptul nostru pentru că nimeni nu are dreptul să ne facă rău, să ne nedreptățească. Iertarea presupune să renunțăm la anumite drepturi prin care am putea solicita unele despăgubiri, dar pe de altă parte, capacitatea de a ierta are legătură cu maturitatea duhovnicească a fiecăruia dintre noi. Iertarea înseamnă curaj, iubire și preocupare sinceră pentru aproapele nostru, chiar și atunci când acesta ne greșește.
Uneori am putea constata că oamenii tind să aibă o înclinaţie înnăscută să răspundă răului cu rău. Când sunt jigniţi, înşelaţi sau nedreptățiți majoritatea oamenilor au tendinţa să se răzbune pe cel care le-a greşit. Un mod care poate întrerupe repetiția răului și implicațiile acestuia în viața noastră și a lumii este este iertarea.
Pentru omul care poate să se autodepăşească pe sine, să se smerească cerând iertare fratelui său, iertarea înseamnă nobleţe sufletească. Arhiepiscopul Macarie Griniezakis, în cartea Puterea iertării, apărută la Editura Sophia ne îndeamnă să conștientizăm faptul că iertarea are o mare importanţă pentru societatea omenească, de vreme ce păcatele pentru care cerem iertare de la Dumnezeu privesc, de cele mai multe ori, relele provocate de noi oamenilor. In spatele acestor oameni pe care i-am rănit Se ascunde Dumnezeu, în timp ce în spatele păcatelor făptuite împotriva lui Dumnezeu se găseşte aproapele. Omul care se poartă fără prihană înaintea lui Dumnezeu face acelaşi lucru şi în relaţiile cu aproapele.
Pentru creștinii responsabili iertarea şi împăcarea pot să devină un mod de viaţă, darul iertării constituind pentru fiecare dintre noi o șansă și un sens al existenței noastre.
