Slujire arhierească în parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” – Bologna II

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, duminică, 20 ianuarie 2019, Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania s-a aflat în mijlocul comunității „Sfântul Ioan Botezătorul” din Bologna (II), care și-a prăznuit hramul, conform calendarului pe stil vechi, parohia fiind alcătuită din credincioși din zona Basarabiei și a Bucovinei de Nord.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Atanasie le-a dăruit celor prezenți cuvânt despre Sfântul Proroc, Înaintemergător și Botezător Ioan, un model de asceză și de viețuire duhovnicească, care îi boteza pe cei care veneau la el cu botezul pocăinței, îndemnând pe toți să se căiască spre a dobândi Împărăția Cerurilor. Botezul Domnului de către Sfântul Ioan este, de fapt, botezul nostru, al tuturor, prin care ni se deschide calea către Împărăție, îndrumătoare fiindu-ne viața Bisericii, în care ne educăm simțirile spre a trăi în Hristos.
La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Atanasie a săvârșit hirotonia întru preot a Cucernicului Părinte Diacon David Vasile, pe seama Parohiei „Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Novara, îndemnându-l pe noul slujitor al Altarului lui Hristos să lucreze „cu timp și fără timp” la mântuirea sufletelor încredințate spre păstorire.
În semn de recunoștință pentru bogata activitate pastoral-misionară și, mai ales, social-filantropică, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania l-a hirotesit pe Preacucernicului Părinte Paroh Marcel Călugărescu întru Iconom, spre și mai multă râvnă în slujirea Bisericii lui Hristos și a aproapelui.
La eveniment a participat și Doamna Daniela Maria Dobre, Consul General al României la Bologna, alături de alți reprezentanți ai autorităților religioase și locale.
Preacucernicul Părinte Marcel Călugărescu, parohul comunității, a adresat un cuvânt de mulțumire atât Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, cât și tuturor reprezentaților autorităților prezenți și tuturor credincioșilor.
După Sfânta Liturghie, a avut loc a VI-a ediție a proiectului catehetic-misionar „ABC Parohial”, desfășurat sub motto-ul sugestiv „Creștem familia în parohie și transformăm parohia într-o familie”.
Mai multe fotografii găsiți aici







