Slujire arhierească în Parohia Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana din Prato
Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, duminică, 3 martie 2019, credincioșii Parohiei „Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana” din Prato s-au bucurat de slujirea Dumnezeieștii Liturghii arhierești de către Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania, alături de Preacucernicul Părinte Paroh Mihai Anton.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Atanasie le-a vorbit celor prezenți despre pericopa evanghelică a Înfricoșătoarei Judecăți, cele șase virtuți la care ne îndeamnă Domnul, prin cuvintele „flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine”, fiind legate de cifra omului, cifra șase - căci în ziua a șasea a fost făcut de către Dumnezeu. Omul însă nu este chemat să rămână doar în această ecuație a viețuirii pământești, ci este chemat la o altă viețuire, „a zilei a șaptea, ziua Domnului”, în măsura în care împlinește toate aceste virtuți ca pentru Domnul.
La bucuria slujirii arhierești s-a adăugat și hirotonia întru diacon a tânărului Petean Ilie, pe seama Parohiei „Sfânta Mare Muceniță Lucia” din Venezia. Preasfințitul Părinte Atanasie l-a îndemnat pe noul slujitor al Sfântului Altar să primească cu responsabilitate noua misiune încredințată.
La final, Preacucernicul Părinte Paroh Mihai Anton a mulțumit atât Preasfințitului Părinte Atanasie pentru bucuria prilejuită prin slujirea Dumnezeieștii Liturghii, cât și tuturor credincioșilor prezenți la acest moment deosebit din viața parohiei.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!







