Slujba Sfântului Maslu la Arzachena

Cu binecuvântarea ierarhilor Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a avut loc pe data de 5 martie slujba Sfântului Maslu la parohia din Arzachena, Sardinia. Au fost prezenți toți cei 5 preoți ai Eparhiei noastre de pe teritoriul insulei, reuniți în dragoste frățească spre rugăciune. Enoriașii au participat la slujbă pastrand distanțarea sociala impusă și au ascultat cuvântul de folos al Părintelui Vasile de la parohia Ortodoxă din Sassari. Parintele a amintit despre importanța Sfintelor Taine în viața creștinilor, ca arme de folos spre întărirea sufletească și trupească a fiecărui creștin. Parintele paroh a amintit apoi despre importanța săvârșirii acestei Sfinte Taine și a reamintit modul de folosire a acestor arme duhovnicesti, folosirea untdelemnului la candele și pentru ungerea bolnavilor iar faina adusa pentru a găti turte pentru cei bolnavi, după învățătură Bisericii. Credincioșii au primit cu bucurie acest moment de rugaciune deosebit, mulțumind preoților participanți.







