Seleziona la tua lingua

Cerca

Zi de doliu în Protopopiatul Misionar Sicilia și în întreaga episcopie a Italiei

 

 

Luni, 5 februarie, la prăznuirea Sf. Mc. Agata și Teodula, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a slujit Sfânta Liturghie, în parohia Enna, împreună cu preoții din Protopopiatul Sicilia.

După Sfânta Liturghie, s-a săvârșit slujba înmormântării  fratelui nostru, împreună slujitor, preotul Radu (Călin), fost paroh la Enna.

Prin cuvântul de învățătură, Preasfințitul Siluan a adus mângâiere și întărire familiei îndoliate, preoteasei Ionela și celor doi copii, precum și întregii comunități din Enna.

Rugăm pe Atotmilostivul Dumnezeu să-l ierte pe părintele Radu și să-l odihnească cu Sfinții!

Pr. prot Nicolae Chilcos ,- Ragusa