Slujba Acatistului la Moaştele Sfântului Mucenic Trifon

Cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Siluan, un grup de credincioși din Parohia Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica(Viterbo), în ziua de 2 februarie au participat la Slujba Acatistului, în localitatea Onano (VT), unde în biserica Santa Maria della Concezione, se găsesc încă din secolul XVI, o parte din Moaştele Sfântului Mucenic Trifon.
Această iniţiativă se înscrie în proiectul duhovnicesc “Pe urmele Sfinţilor”, prilej de rugăciune şi reconsiderare a valorilor noastre morale şi spirituale, într-o lume în care într-o mare măsură ne lipsesc modelele, cele de sfinţenie, pe care Domnul ne cheamă să le redescoperim.
pr. Bobiţa Vasile Ştefan







