Sfântul Maslu și Conferința Preacuviosului Arhimandrit Siluan, din Spania, la Reggio Calabria.

În cadrul Săptămânii de Misiune din Protopopiatul Calabria, și cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, marți 05 noiembrie 2019, a avut loc în Parohia ,,Sfântul Grigorie Decapolitul,, din Reggio Calabria, Conferința cu tema : ,,Importanța și folosul venirii creștinului la Sfânta Biserica,, susținută de Preacuviosul Arhimandrit Siluan Sandor, din Spania, precedată de săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, având împreună slujitor și pe Părintele Ivan, de la Crotone.
Conferința a fost deschisă de către Părintele Paroh Constantin Prisacariu, fiind prima conferință din Parohia noastră, arătând cum a început misiunea în Biserică, de la Domnul Iisus Hristos până în zilele noastre, după care s-a dat cuvântul Preacuviosului Arhimandrit Siluan.
S-au expus mai multe exemple privind venirea creștinilor la Sfânta Biserică , cuprinzând toate categoriile de vârstă … copii, adulți și vârstnici, apoi despre folosul duhovnicesc în urma participării permanente a creștinilor la sfintele slujbe.
Dăm Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
A consemnat Preoteasa Maricica Prisacariu.







