Sfânta Liturghie, cu ocazia Moșilor de toamnă, la mormântul Sfântului Nicolae
Pelerini ortodocși români din Catania, Napoli, Brescia, Siracusa și Măcin uniți în rugăciune

Sfântul Ierarh Nicolae rămâne peste timp
”Fierbinte apărător
La al Niceei sobor
Al credinței adevărate
Luptător pentru dreptate.”
În fiecare an, Parohia ”Sfânta Muceniță Agata” din Catania organizează un pelerinaj la Bari, împreună cu Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Măcin, cu care este înfrățită.
Anul acesta bucuria a fost mai mare, deoarece alături de părintele Mihai Gabriel Ichim și Petru Eduard Kissinger au venit și alte parohii: părintele Florin Bontea cu credincioși din Napoli și părintele Răzvan Morgoci cu enoriași din Siracusa.
”Bucură-te, bucură-te
Nicolae mare sfinte
De la Mira arhiereu
Temător de Dumnezeu.”
”Bucură-te Sfinte Nicolae...” a răsunat colindul, în curtea catedralei, prin glasurile creștinilor veniți de departe. La statuia Sf. Nicolae, într-un emoționant program artistic au fost rostite de copii poezii, tinerii au povestit viața ierarhului, iar cei mai în vârstă au istorisit minunile.
Peste 130 de români ortodocși sosiți în cripta catedralei, au cântat din tot sufletul și cu toată inima la Sfânta Liturghie, săvârșită pe mormântul Sfântului Nicolae, cel mai iubit sfânt al copilăriei.
De aceea au și primit cel mai de preț DAR: SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE.
După ce s-au închinat la mormântul ierarhului, pelerinii au avut posibilitatea de a se ruga și la moaștele sfinților: Nectarie, Ioan cel nou de la Suceava, Ioan Rusu, Ioan Iacob Hozevitul, Efrem cel nou, Lucia și Agata, aduse de preoții slujitori.
Așa cum se obișnuiește în cultul ortodox, românii au venit încărcați cu ofrandele lor: colivă, cozonaci, colaci, vin și flori, în dar pentru patronul catedralei din Bari, de sufletul celor adormiți, în sâmbăta morților.
Parohul Catedralei San Nicola din Bari a apreciat prezența românilor în număr atât de mare, ortodocși cu sufletele îmbrăcate în lumina credinței și trupurile înveșmântate în costumele populare moștenite și transmise din moși strămoși.
Fie ca Sân Nicoară să ocrotească credincioșii de furtunile ispitelor ivite pe marea acestei vieți, dar să nu uite niciodată să ascundă în ghetuța inimilor răbdare, credință și iubire.
A consemnat preoteasa Geta Ichim







