Serbarea Triodului – bucuria copiilor și a întregii comunități din Parohia Milano Nord Monza

Duminică, 6 aprilie, biserica parohiei Milano Nord Monza a răsunat de glasurile vesele și sincere ale copiilor, care au oferit o emoționantă serbare dedicată perioadei Triodului. Evenimentul a fost organizat cu grijă și dăruire de doamna preoteasă, Agnesa Nacu care, i-a călăuzit pe cei mici în descoperirea sensurilor duhovnicești ale acestei perioade pregătitoare pentru Sfintele Paști.
Copiii au recitat poezii pline de lumină și au intonat cântări specifice Triodului, aducând în sufletele credincioșilor emoție și înnoire duhovnicească. Prin simplitatea și sinceritatea lor au transmis mesaje de pocăință, iertare, iubire și nădejde – virtuți esențiale în drumul către Înviere.
Această serbare nu a fost doar o manifestare artistică, ci și un moment de cateheză vie, în care cei mici au devenit vestitori ai Evangheliei, iar întreaga comunitate s-a simțit unită în duh și bucurie. Mulțumim tuturor celor implicați, părinților, coordonatorilor și, mai ales, copiilor – suflete curate care ne arată, prin fapta și cuvântul lor, că Împărăția lui Dumnezeu este a celor asemenea lor.







