Seleziona la tua lingua

Cerca

Seminar de prevenţie „Cea mai mare bogăţie este sănătatea” la Parohia Rovigo

263 rovigo

Duminică, 2 iunie 2024, după Sfânta Liturghie, mai mulţi credincioşi a Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ” din Rovigo au beneficiat de un seminar de prevenţie primară a bolilor susţinut de doamna doctor Ala Tiupa-Zaharia, medic de familie într-un orăşel din Provincia Rovigo.

Având ca motto cuvintele marelui poet roman Vergilius: „ Cea mai mare bogăţie este sănătatea”, doamna doctor a vorbit celor prezenţi despre cele 3 tipuri de prevenţie şi a aprofundat tipurile de activitate care contribuie la menţinerea stării de sănătate, menţionând faptul că România este ţara cu cea mai mică speranţă de viaţă din Europa, iar mulţi cetăţeni români şi moldoveni care trăiesc în Italia prezintă un risc ridicat de deces la vârste cuprinse între 45 şi 55 de ani, datorită în special a patru factori: dietă inadecvată, consumul de tutun, consumul de alcool şi activitatea fizică scăzută.

Doamna doctor a îndemnat la un stil de viaţă echilibrat, la efectuarea anuală a analizelor de sânge, screening şi vaccinare conform programului de prevenţie din Italia.

Prezentarea se încadrează în contextul anului omagial al pastorației bolnavilor şi a sfinților taumaturgi în Patriarhia Română.