Ședința Protopopiatului Umbria-Marche

În data de 03 Octombrie 2019, a avut loc, întâlnirea preoților din Protopopiatul Umbria-Marche în Parohia ”Sfântul Chiril al Ierusalimului” din Macerata, la care au participat parohiile: Perugia, Terni, Ancona, Pesaro, Macerata, Città di Castello, Jesi, Ascoli-Piceno, Foligno și Fermo.
Ședința a început cu un moment de rugăciune și a fost prezidată de Pr. Protopop Petru Heisu având ca teme de discuție următoarele:
- Părintele Protopop a adus în discuție importanța împreună slujirii și a dragostei frățești, îndemnându-ne la cât mai multe întâlniri în săvârșirea Sfintei Liturghii, îmbogățindu-ne în acest fel atât pe planul cunoașterii liturgice și tipiconale cît și pe plan comunicativ;
- Fiecare parohie a prezentat pe scurt planul de activități liturgice, catehetice, de modernizare pe care le desfășoară și problemele întâmpinate în săvârșirea lor;
- Organizarea Tainei Sfântului Maslu de obște în Protopopiatul Umbria-Marche. Am stabilit de comun acord datele calendaristice și orele pentru fiecare parohie în parte, astfel încât, până la jumătatea lunii Decembrie, să se săvârșească în toate parohiile din acest protopopiat;
- Au avut loc discuții organizatorice pentru prăznuirea Sfântului Dimitrie cel Nou în localitatea San Lorenzo in Campo stabilindu-se data de 19 Octombrie 2019, când ne vom închina la Sfintele Moaște, vom săvârși Acatistul Sfîntului și Sfânta Liturghie în sobor;
- S-a discutat și stabilit organizarea în parohii, pe data de 8 Decembrie 2019, a Festivalului ”Colindul Sfânt și Bun”;
- S-au subliniat aspecte cu privire la documentele contabile, întemeierea lor și verificarea acestora.
Slavă Bunului Dumnezeu pentru toate!
Pr. Bogdan Agherasimoaia,
Secretar al Protopopiatului Umbria-Marche







