Seleziona la tua lingua

Cerca

Ședință protopopială pentru clericii din Protopopiatele Piemonte I și III

Clericii din Protopopiatele Piemonte I și III, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, s-au întrunit joi, 30 mai, în cadrul celei de-a doua ședințe protopopiale din acest an. Evenimentul a fost găzduit de Parohia “Sfântul Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan” – Vercelli.

În prima parte a întâlnirii Pr. Dumiru Babula, de la Parohia “Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi” – Ivrea, a susținut conferința: “Spiritualitatea tradițională a satului românesc dincolo de hotarele lui”. În cadrul prelegerii preacucernicia sa a vorbit despre chipul preotului, al preotesei, și al creștinului în lumea satului românesc de odinioară. “Omul de astăzi este într-o continuă provocare, nu mai are tihna pe care o avea țăranul pe care noi acum îl evocăm. Preotul și familia sa erau văzuți cu alți ochi, în comparație cu ceea ce se întâmplă astăzi. Dacă ne raportăm la o parte dintre operele scriitorilor români vom observa cu ușurință cât de ancorați erau înaintașii noștri în valorile pe care Biserica le propovăduiește. Astăzi asistăm la o pierdere a acestui bagaj spiritual. Ne întrebăm ce a mai rămas, în contextul migrației masive a românilor din ultimii 20 de ani? Foarte greu se poate da un răspuns. Cert este că valorile după care s-au ghidat ei sunt moștenirea spirituală pe care avem datoria să o facem cunoscută și să o predăm generației viitoare”. În continuare a urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia părinții au adus mărturii din experiența personală în ceea ce privește lumea satului românesc de ieri și astăzi.

În cea de-a doua parte a momentului de comuniune s-au discutat diferite probleme administrative.

Următoarea întâlnire va avea loc în luna septembrie și va fi găzduită de Parohia “Parohia Sfântul Ierarh Teotim al Tomisului” – Giaveno.