Ședință Protopopială Lazio I - 25.06.2024

În data de 25 Iunie, anul curent, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a avut loc Ședința Protopopială lunară a Protopopiatului Lazio I, în Parohia Roma II, cu hramul "Nașterea Maicii Domnului".
Ca de fiecare dată, ședința a fost prezidată de către PC Părinte Protopop Alin Cristian Olteanu, care a ținut să comunice câteva mesaje din partea Centrului Eparhial, cu privire la o mai bună rânduială administrativ-economică a unor parohii, dar s-au dezbătut și anumite teme de interes spiritual ( săvârșirea Sfintei Liturghii în sobor, în fiecare lună, un proiect mai vechi al Protopopiatului Lazio I) dar și umanitar (organizarea unei colecte cu alimente neperisabile pentru Spitalul de Psihiatrie Săpunari, jud Călăraşi), proiect care se dorește a fi permanent, incluzând aici mai multe spitale sau centre de tratare a copiilor, bolnavilor, bătrânilor sau a persoanelor cu probleme psihiatrice.
La sfârșitul ședinței, preoții prezenți au servit din agapa pregătită de către Pr Paroh Ioan Ivan și de către credincioșii parohiei pe care dânsul o păstorește și au purtat dezbateri libere cu privire la pastorația fiecăruia.
Slavă Domnului pentru toate câte ne dăruiește, Amin!







