Seleziona la tua lingua

Cerca

Slavă lui Dumnezeu pentru darul unei seri binecuvântate!

Ieri, 22 iunie, în prima Duminică din Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, la Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab” din localitatea Santa Fiora, a avut loc o seară duhovnicească cu tema: „Părinți și copii – Ce (nu) facem bine?”

Conferința a fost susținută de Preacucernicul Părinte Dragoș Pavel, coordonatorul Departamentului pentru Formare Duhovnicească din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Întâlnirea a adunat numeroși credincioși de toate vârstele, într-un dialog sincer, viu și plin de lumină despre frumusețea și provocările vieții de familie, despre rolul părinților în creșterea copiilor și despre necesitatea fundamentală de întoarcere a întregii familii la Hristos.

Evenimentul a început cu o cuvântare ziditoare despre familia ca „mica biserică de acasă” și despre importanța părinților ca modele vii pentru copiii lor.

A urmat un dialog deschis, în care s-au ridicat întrebări esențiale:

– Cum se transmite copiilor credința într-un mod autentic?

– Ce înseamnă respectul între soți?

– Cum pot fi vindecate rănile dintre părinți și copii?

Răspunsurile oferite au adus lumină și bucurie, participanții mărturisind la final că au plecat întăriți și cu dorința sinceră de a face din casa lor un loc în care Hristos să fie cu adevărat prezent.

Evenimentul s-a încheiat, potrivit frumoasei tradiții a Bisericii, cu o agapă frățească.

Această seară a fost o adevărată sămânță duhovnicească semănată în ogorul sufletelor, cu nădejdea că va aduce rod binecuvântat în familiile noastre.

           

                                                                          Pr. Mihail Luca