Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, în seara zilei de vineri, 28 noiembrie 2025, Departamentul pentru Formare Duhovnicească(DFD) din cadrul Sectorului Catehetic – Educațional al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a organizat o nouă Seară Duhovnicească, având ca temă: „Sfânta Liturghie – istorie și actualitate”.
Cateheza a fost susținută de PC. Pr. Cons. Daniel Stîngă, Coordonatorul Sectorului Pastoral-Liturgic și pentru Misiune, și moderată de PC. Pr. Cons. Dragoș Pavel, coordonatorul Departamentului pentru Formare Duhovnicească.
În introducere, Pr. Daniel a amintit că viața liturgică începe de la Taina Botezului, unde dobândim, încă din această lume, „în stare potențială”, darurile Împărăției lui Dumnezeu și ale vieții veșnice.
„Împărăția lui Dumnezeu, pe care o cerem în rugăciunea Tatăl nostru — Vie Împărăția Ta — este aceea pe care urmează să o pregustăm în Liturghie. Nu întâmplător Liturghia începe cu această anunțare a Împărăției: Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh…”Astfel, încă din începutul slujbei, suntem chemați să intrăm în taina Împărăției lui Dumnezeu.”
Părintele Dragoș a subliniat că tema serii ne invită „să privim atât spre originile apostolice ale cultului creștin, cât și spre felul în care Liturghia rămâne până astăzi izvorul vieții duhovnicești… trăirea continuă a Împărăției lui Dumnezeu”.
Pe parcursul catehezei, Părintele Daniel a evidențiat:
- importanța Liturghiei ca prezență vie a lui Hristos;
- împărțirea liturgică în Liturghia Cuvântului și Liturghia Euharistică;
- evoluția rânduielii liturgice și a cântului bisericesc în istorie;
- rolul lecturilor biblice, mai ales al Evangheliei, ca moment central al Liturghiei;
- locul Crezului ca mărturie de credință și pregătire pentru primirea Sfintei Împărtășanii;
- înțelegerea Anaforalei ca fiind centrul Sfintei Jertfe, chemare la pocăință și la întâlnirea reală cu Hristos în Euharistie.
De asemenea, a subliniat responsabilitatea preotului de a pregăti predica din lecturi, păstrând legătura cu textul biblic și cu momentul liturgic, fără a-l dilua sau perturba.
Seara s-a încheiat cu îndemnul de a continua studiul istoriei liturgice și de a cultiva o bibliotecă duhovnicească de bază, ca sprijin pentru viața spirituală.
În cuvântul final, Părintele Dragoș a spus: „Părintele Daniel ne-a purtat pe un drum frumos, de la istorie la teologie și la Sfinții Părinți, pentru a ne descoperi profunzimea și actualitatea Sfintei Liturghii. Nădăjduim ca Domnul să ne ajute să ajungem cu bucurie la Praznicul Nașterii Domnului și să continuăm postul cu folos, având aceste Seri Duhovnicești ca niște aripi care ne ridică spre o viață curată și bineplăcută lui Dumnezeu.”
Departamentul pentru Formare Duhovnicească al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei continuă seria întâlnirilor catehetice dedicate aprofundării credinței ortodoxe. Vă invităm să participați la următoarele două seri duhovnicești:
- 10 decembrie, ora 20:00 – Despre cele 7 laude bisericești- susținută online de PC. Pr. Cons. Daniel Stîngă
- 16 decembrie, ora 20:00 – Despre Întruparea Cuvântului – Sf. Atanasie cel Mare- susținută online de PC. Pr. Cons. Dragoș Pavel
Pentru cei ce doresc să urmărească Seara Duhovnicească despre „Sfânta Liturghie - Istorie și actualitate” pot accesa link-urile de mai jos:
https://www.youtube.com/live/4T7rEYrsOcc?si=o-8z29erOYEHvOjX
https://www.facebook.com/share/v/1GLDhKuw2U/
Slavă lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările Sale!
A consemnat Psb. Nicoleta Istina, Secretarul Departamentului pentru Formare Duhovnicească - EORI.
Foto credit: Episcopia Italiei







