Săptămâna 23-29 iunie 2025 a fost ultima săptămână în care copiii din parohia Roma Tuscolano au putut participa la activitățile organizate în cadrul Școlii de vară.
Cu multe emoții și o undă de tristețe, aceștia și-au luat rămas bun, urmând să reia activitățile în parohie după vacanța de vară.
În cadrul numeroaselor activități ale acestei săptămâni copiii au cântat la Dumnezeiasca Liturghie cu prilejul sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și, cu aceeași ocazie, li s-a explicat Sfânta Proscomidie.
S-a organizat un atelier de muzică psaltică, s-a cântat la chitară și s-au organizat multe jocuri.
Cea mai gustată a fost Olimpiada Vacanței, concurs pe echipe în care participanții au trecut prin mai multe probe de îndemânare, viteză și dexteritate, bucurându-se din plin.
O mulțumire specială se cuvine tinerilor din grupul Nepsis al parohiei care de-a lungul celor trei săptămâni s-au implicat ca voluntari, având grijă de copii și ajutând la organizarea activităților.
Slavă Domnului pentru toate!







