Sărbătoarea Copiilor și a Familie în Parohia ”Sf.Mare Mc. Gheorghe”, Vicenza I

Duminică, 11 iunie, după Sfânta Liturghie, pentru a însemna sfârșitul activităților de cateheză cu copii, a fost organizată Sarbătoarea Copiilor și a Familiei, în cadrul Parohiei din orașul Vicenza.
Cu această ocazie, copii au pregătit un frumos program artistic pentru cei prezenți: părinți, bunei, oaspeți...întitulat „Maniere alese pentru prinți și prințese”, prin care au arătat cum bunele maniere și virtuțile ne ajută pe toți să trăim o viață mai fericită alături de Dumnezeu.
Părintele Roman Ionașcu, impreună cu doamna preoteasă Lina au mulțumit tuturor părinților pentru implicarea activă in activitățile propuse: Ora de Religie, Ateliere tematice, Laboratoare creative, Festivalul Colindului și Festivalul Bucuriei la care au participat de curând copii. Pentru aprecierea efortului si pentru a valoriza dăruirea demonstrată, fiecare familie a primit o Diplomă de apreciere din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
La eveniment au fost prezenți tinerii-Animatori care se vor ocupa de copii in perioada Taberei, de asemenea au fost comunicate părinților aspecte legate de organizarea Taberei de vară 2023.
Mămicile au pregătit, cu drag, o masă de sărbătoare pentru copii si invitați, iar sfârșitul momentului festiv a fost încununat de o horă tradițională, dansată de copii, impreună cu părinții.
Dăm Slavă bunului Dumnezeu, pentru bucuria de a păstori acești minunați copii, rugăm să le dăruiască o vară in pace și liniște și să ne învrednicească de multă dragoste și răbdare în ai călăuzi pe calea mântuirii!







