Seleziona la tua lingua

Cerca

În zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie 2025, credincioșii ortodocși români din Italia au trăit clipe de mare intensitate duhovnicească și de comuniune națională. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească în două comunități românești:

  • Duminică, 30 noiembrie, la Parohia „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din Roma – Borghesiana, păstorită de părintele Nicolae Strugaru, credincioșii au prăznuit cu evlavie pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
  • Luni, 1 decembrie, în străvechea biserică din Veroli, la cripta cu moaștele Sfintei Mironosițe Salomeea, PS Macarie Drăgoi a slujit înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul slujbelor a fost oficiat și Te Deum-ul de Ziua Națională a României, moment de rugăciune și recunoștință pentru țară și pentru toți românii de pretutindeni.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de elevii Seminarului Teologic „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Botoșani, coordonați de părintele profesor director Daniel Dascălu. Tinerii seminariști au adus emoție și lumină prin colinde tradiționale și imne patriotice, îmbucurând inimile credincioșilor.

La final, ierarhul și pelerinii s-au închinat la un fragment din Sfânta Cruce, la moaștele Sfintei Mironosițe Salomeea și la relicvele întregi ale Sfinților Copii Mucenici Teodor și Fausta, precum și ale celorlalți Sfinți Mucenici locali, în frunte cu Donat și Alban.

Programul duhovnicesc a continuat cu agape frățești, privegheri și liturghii în mai multe parohii din Lazio și împrejurimi, culminând cu sărbătoarea Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie de la Neamț la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Rignano Flaminio.

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, însoțit de preoți, diaconi și tinerii pelerini din Botoșani, a vizitat mai multe așezăminte monahale din Roma și împrejurimi, întărind legătura de credință și comuniune între românii ortodocși din Italia și cei din țară.

Aceste zile de sărbătoare au fost o mărturie vie a credinței ortodoxe și a unității românești, aducând împreună cler, credincioși și tineri seminariști într-o comuniune de rugăciune, recunoștință și bucurie.

„Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui frații împreună.” (Psalmul 132, 1).

A consemnat, Pr. Paroh Nicolae Strugaru.

 

Foto credit: Episcopia Italiei