Seleziona la tua lingua

Cerca

Săptămâna de formare Misionară in Protopopiatul Misionar Puglia-Basilicata

Cu prilejul manifestărilor din cadrul săptămânii de formare misionară, în Protopopiatul Misionar Puglia-Basilicata, a avut loc duminică, 24/06/2018, de la orele 18:00, în parohia Sfântul Sfințit Mucenic Clement, episcopul Romei, din localitatea Trani, o Conferință tematică susținută de părintele Constantin Prodan cu titlul "Fă Rai din ce ai - Crearea comuniunii în comunitatea parohială".

Părintele Constantin Prodan a pus la inimă celor prezenți metode misionare, atât pentru clerici cât și pentru mireni, fundamentate pe exemple practice, dar mai ales pe textele Sfintei Scripturi prin care se poate ajunge la o comuniune cu cei din parohiile de care aparținem, dar și în societate ori familiile noastre.