S-au deschis înscrierile pentru admiterea la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” (FTOUB), din cadrul Universității din București (UNIBUC), extensia de la Roma.

Din acest an se pot înscrie la extensia de la Roma și absolvenții unei alte facultăți la care au studiat anterior, încurajând în acest fel înscrierea preoteselor care doresc să urmeze studii de teologie.
Cei care au intenția să se înscrie la această extensie, să trimită pe adresa de email a Secretariatului Facultății de la Roma:
1. Carte de identitate;
2. Diploma de Bacalaureat(pentru absolvenții care termină liceul în acest an, copia după diplomă se va trimite la eliberarea acestea);
3. Binecuvântarea chiriarhală (se va solicita la secretariatul Episcopiei atașând binecuvântarea preotului paroh/duhovnicului).
Este important ca doritorii să ne scrie de pe o adresă personală la care au acces permanent indicând și un număr de telefon la care pot fi contactați, pentru a putea comunica în timp util.
Examenele de admitere vor avea loc la Roma, în perioada 10-14 septembrie 2018,după următorul program:
- 11 septembrie - verificarea dosarelor, în aceeași zi profesorul de psihologie va efectua testul psihologic care este eliminatoriu;
- 12 septembrie - examinarea la muzica și vocaliză;
- 13 septembrie - examinarea orală la dogmatica;
Pentru mai multe informații, puteți vizita pagina internet a Extensiei noastre de la Roma:
http://www.episcopia-italiei.it/index.php/ro/ftoub-roma
sau puteți suna la secretariatul Episcopiei Italiei, la următorul număr de telefon: (0039) 067 197 343.







