Rugăciune și conferință preoțească – Triveneto I

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Episcop Vicar Atanasie de Bogdania, marți 05 aprilie, a avut loc a treia Adunare Protopopială și Conferință preoțească din cadrul protopopiatului Triveneto I.
Preoții prezenți împreună cu credincioșii parohiei „Sf. M. Mc. Irina” (5 mai) din Oderzo, păstorită de preacucernicul părinte Ioan Grigore, s-au rugat participând la slujba Pavecerniței Mari.
Părintele paroh a susținut conferința pe tema: Rugăciunea personală, familială și comunitară (de obște). Din cele spuse enunțăm câteva idei:
Sfântul Nicolae Cabasila descrie rugăciunea ca fiind „Convorbire cu Dumnezeu, convorbire care se poate manifesta în mai multe feluri, ca mărturisire sau spovedanie, ca slăvire - doxologie adusă Lui Dumnezeu, ca mulțumire pentru cele primite, însă în această convorbire cel ce se roagă nu se gândește la sine însuși, ci se gândește la Dumnezeu, adică atenția cade doar pe Dumnezeu, nu pe cererea sau pe nevoia lui.
Sfântul Teofan Zăvorâtul ne îndeamnă să scoatem câte un verset din cele 24 cereri, din cadrul rugăciunilor de dimineață ale sfântului Ioan Gură de Aur, să scriem zilnic câte o cerere pe un bilețel și să o repetăm cât putem de des într-o zi. Legat de rugăciunea în familie, Sfântul Porfirie, dând sfaturi familiilor creștine, spune că pentru a feri copiii de probleme lăuntrice este nevoie de sfințirea părinților. Noi părinții suntem principalii vinovați pentru comportamentul copiilor noștri.
După conferința susținută de PC Părinte paroh Ioan Grigore, PC Părinte Protopop Avram Matei a vorbit credincioșilor despre rugăciunea de obște, cea din biserică, la care trebuie să stăruiască credincioșii să participe, pentru că rugăciunea personală se desăvârșește în rugăciunea de obște, acolo unde toți se roagă împreună mărturisind același Adevăr.
Întâlnirea noastră s-a încheiat printr-o agapă pregătită de credincioșii parohiei gazdă.
Mulțumim Domnului pentru toate !







