România. “Creștinii persecutați. Astăzi martiri”, Arcore – 5 martie 2021
În ciclul de conferințe dedicate perioadei postului Sf. Paști, organizat de către comunitatea catolică Sf. Apolinarie din Arcore, s-a înscris – la invitația acestora – și prezentarea dedicată represiunii religioase din România din perioada anilor ‘50, susținută de pr. Gabriel Popescu și Violeta Popescu. Conferința s-a desfășurat vineri, 5 martie 2021, la biserica Santa Maria Nascente din Bernate, fiind moderată de don Gabriele Villa, la care au fost prezenți credincioși romano-catolici de la bisericile din localitate, împreună cu preoții parohi, precum și reprezentanți ai comunității pastorale.
Intervenția relatorilor a cuprins două parți distincte: una legată de contextul istoric de după al doilea război mondial, instaurarea regimului comunist în România (1945-1989) și îndeosebi perioada stalinistă, iar a doua parte a fost dedicată lecturii unor mărturii și experiențe ale mărturisitorilor creștini din spațiul românesc, care au dat naștere literaturii închisorilor comuniste, literatură care a facilitat reconstituirea mai multor momente tragice din viața oamenilor închiși în acea perioadă.
“Atât perioada regimului totalitar comunist cât și represiunea religioasă din România sunt subiecte necunoscute în spațiul occidental – a subliniat Violeta Popescu – fapt datorat lipsei bibliografiei pe această temă în limbile de circulație internațională, legată în general de istoria țării noastre (îndeosebi a perioadei contemporane, până la Revoluția din decembrie 1989), dar și datorită faptului că România, încă nu a dezvăluit toate ororile acelei perioade, multe investigații legate de gropile comune în care au fost aruncați cei morți sunt încă în cercetare din partea unor instituții abilitate pentru investigarea crimelor comunismului. În plus, Securitatea a întreprins în anul 1969 o vastă campanie de distrugere a arhivelor legate de arestări, care în majoritatea cazurilor nu aveau niciun temei legal, iar deținuții erau aruncați în închisori fără niciun proces”. Publicului italian care a asistat la conferință i-au fost prezentate de asemenea și imagini, fotografii, documente de arhivă, vizualizate pe un videoproiector, pentru o ilustrare mai concretă a locurilor de suferință, care unele au devenit astăzi muzee memoriale, la inițiativa unor fundații civice (ex. Aiud, Pitești, Sighet, Jilava etc.).
Violeta Popescu a ținut să precizeze faptul că publicul occidental este mai familiarizat cu noțiunea de gulag, ca fiind specifică spațiului sovietic, dar această realitate a existat pe deplin și în România, prin directivele Moscovei, care a întreținut teroarea și în țările satelit ale URSS-ului, întrucât opozanții, erau condamnați pe baza principiului “cine nu este cu noi este împotriva noastră”, iar închisorile erau în fapt centre de exterminare a opozanților. Gulagul nu a aparținut doar spațiului sovietic, ci și altor țări satelit ale Moscovei, între care și România (procentul mare al morților în închisori, lagăre, locuri de “muncă forțată” denotă această intenție a regimului de exterminare a opozanților, fie ei reali sau imaginari). În ceea ce privește represiunea religioasă, deși nu se baza pe vreo anume lege (singura acuză legală fiind “tulburarea ordinii publice” – 1953), guvernul a operat arestări în masă care cuprindeau o paletă întreagă deacuze și în special aceea care îl cataloga pe vinovat ca fiind un “mistic”, aspect care în ochii regimului însemna ceva ascuns, periculos, ceva care submina noua putere. Represiunea religioasă în România a însemnat arestări, închiderea unor mânăstiri, demolări de biserici și în special o ideologie ateistă decenii la rând, cu repercusiuni care se observă și astăzi. Toată această represiune nu a avut efectul scontat de regim, întrucât așa cum afirma istoricul Cesare Alzati, numărul celor nebotezați a însemnat un procent neglijabil, iar credința a fost mai puternică decât acest regim totalitar”.
“Toată această suferință, această jertfă, această cruce, a fost asumată cu sentimentul unei credințe foarte puternice” pe care au avut acești martiri, a spus pr. Gabriel Popescu în a doua parte a seratei în care s-au citit și evocat mărturisiri de credință ale unor preoți ortodocși, intelectuali, poeți (pr. Arsenie Papacioc, pr. Roman Braga, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, etc.). Pe cât de mare a fost încercarea pe atât de mare și credința în Hristos, lucru dovedit și prin puținii supraviețuitori, care – asemenea filosofului Mircea Vulcănescu, mort la Aiud – au cerut „să nu ne răzbunați!”. Publicului prezent i-au fost prezentate și volumele în limba italiană: “Catacombe della Romania. Testimonianze dalle carceri comuniste” (1945-1964), “Jurnalul fericirii - Diario della felcità” de Nicolae Steinhardt, “Tra Oblio e memoria” de Micaela Ghițescu, volume care introduc cititorul italian în atmosfera istorică a perioadei regimului comunist, și mai ales în ceea ce a însemnat “libertatea interioară” pe care acești mărturisitori au pus-o pe primul plan, mai presus de cea exterioară, cu toții fiind exemple de viață creștin autentică, modele de curaj și inspirație și pentru noi. Îndeosebi cartea Jurnalul fericirii, a ținut să precizeze pr. Gabriel Popescu, este volumul care a schimbat viața a mii de tineri din România în anii de după revoluția din decembrie, o carte care s-a citit în peste un milion de exemplare, care este tradusă în mai multe limb, și care se bucură și în Italia de un ecou în rândul cititorilor, de recenzii în importante publicații de cultură italiene. Perioada care ne duce spre Sf. Paști, este întotdeauna foarte potrivită în rememorarea unor momente istorice, care au născut martiri și sfinți, căci modelul lor rămâne mereu actual, indiferent de epoca în care au trăit– a spus pr. Gabriel Popescu, accentuând jertfa pentru Hristos adusă de acești mărturisitori.
Este bine să ne informăm și să cunoaștem și alte spații creștine, încărcate de suferința pentru Hristos, așa cum este România, despre care avem puține cunoștințe –a afirmat don Gabrielle Villa la finalul întâlnirii, un prilej nu doar de a cunoaște o comunitate, cât și rădăcinile ei culturale și istorice și mai ales experiența creștină de care ne putem împărtăși cu toții.
