PS Părinte Atanasie de Bogdania a hirotonit un nou slujitor al Sfântului Altar pentru Protopopiatul Misionar Sicilia

Prin vrerea Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în ziua prăznuirii Sfintei Mucenițe Filoteia de la Curtea de Argeș, vineri, 7 decembrie 2018, Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania a hirotonit un nou preot, pe Diaconul Stelian Mandea, pe seama Parohiei "Sfântul Teodor Studitul" din Protopopiatul Sicilia, cea de-a noua parohie din această zonă, aflată în localitatea Ribera, în sud-vestul insulei.
Taina Hirotoniei a fost săvârșită în Parohia „Sfânta Filoteia de la Curtea de Argeș” din localitatea Canicatti, chiar la sărbătorirea hramului acesteia, pentru a înmulți bucuria împreună-slujirii cu toți credincioșii prezenți în număr mare la eveniment.
Preasfințitul Părinte Atanasie i-a transmis un cuvânt de felicitare și de întărire noului slujitor al lui Hristos pe meleaguri siciliene, îndemnându-l a fi de pază pentru păstorirea credincioșilor încredințați spre călăuzire, în această zonă a Italiei în care românii noștri se nevoiesc și mulți dintre ei suferă, departe de țară, spre a duce o viață mai bună și a oferi copiilor un viitor mai luminos. Dincolo de aceste exigențe ale trăirii în lume, Preasfinția Sa l-a sfătuit pe noul hirotonit să le ofere credincioșilor orizontul veșniciei, al iubirii și al păcii pe care Domnul Hristos îl descoperă tuturor celor care vin spre El cu credință, adăugând acestei misiuni modelul propriei viețuiri, în lume, dar ca unul care năzuiește spre cele cerești și spre Împărăția lui Dumnezeu.
Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule; lauda apostolilor şi bucuria mucenicilor, a cărora propovăduire este Treimea cea de o fiinţă.







