PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Sfânta Liturghie la cel de-al 17-lea hram al Parohiei „Întâmpinarea Domnului”– Civitavecchia

În duminica a XVII-a după Rusalii, numită în Biserica Ortodoxă „a Cananeencii”, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a slujit în Parohia „Întâmpinarea Domnului”– Civitavecchia, la prăznuirea celui de-al 17-lea hram, prilej cu care a binecuvântat ansamblul de joacă pentru copiii parohiei și a sfințit o troiță închinată eroilor români de pretutindeni.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a evidențiat marea însemnătate a praznicului „Întâmpinării Domnului”, care „...încheie o perioadă binecuvântată, pe care am început-o în noiembrie, odată cu Postul Nașterii Domnului, post care ne-a pregătit pentru taina cunoașterii lui Dumnezeu Care a venit în lume, iar acum, la Praznicul Întâmpinării ni se prezintă și copilăria Mântuitorului, căci îl vedem în templul din Ierusalim, templu care își îndeplinește rostul pentru care a fost zidit, odată cu intrarea Mântuitorului în el, la 40 de zile, când a fost primit în brațe de dreptul Simeon.”
Referitor la Evanghelia zilei, Preasfințitul Părinte Atanasie a subliniat că Sfinții Părinți au numit-o „Evanghelia milostivirii - deoarece prin ea ni se arată mila lui Dumnezeu într-un mod deosebit și dragostea Sa față de oameni, prin aceea că o ajută pe această mamă păgână, care nici nu cunoștea legea, pentru a arăta celorlalți credința ei neclintită și smerenia ei înălțătoare.”
La final Părintele Paroh Ioan Dimulescu, a mulțumit Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania pentru bucuria prilejuită de a-i binecuvânta cu prezența și pentru slujirea la sărbătoarea parohiei.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate !







