Seleziona la tua lingua

Cerca

Protopopiatul Lazio I - prima ședință din anul 2020

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, preoții din Protopopiatul Lazio I s-au întâlnit marți, 28 ianuarie, pentru prima dată în acest an, în Biserica Parohiei Înălțarea Sfintei Cruci din Roma.

Bucuria a fost cu atât mai mare deoarece la întâlnire a fost prezent și Preasfințitul Părinte Episcop Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei noastre.

Pe ordinea de zi au fost discutate subiecte foarte importante cu privire la educația și pastorația copiilor și tinerilor, în contextul Anului omagial al pastorației părinților și copiilor iar Părintele Marian Preda a susținut o prezentare succintă dar plină de idei folositoare cu privire la tineri și nevoile lor.

A urmat stabilirea agendei întâlnirilor de protopopiat din acest an și subiectele care vor fi discutate, în contextul „Anului omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anului comemorativ al filantropilor ortodocși români”.

În continuare, s-a stabilit data și locația pentru etapa pe Protopopiat a Festivalului Bucuriei.

Apoi, a fost revizuită lista cu responsabilii sectoarelor din Protopopiat și s-au discutat alte probleme administrative.

Aproape de final, Preasfințitul Părinte Atanasie a apreciat că la baza pastorației tinerilor și copiilor stă sinceritatea și dragostea curată, deoarece tinerii simt atunci când cineva nu este sincer în comportamentul și felul lui de a se manifesta in diverse situații.

Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă oferită de Părintele Protoiereu Ciprian Baltag, gazda întâlnirii, iar preoții participanți au mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Atanasie pentru prezența, dragostea și sfaturile oferite.

 

Pr. Daniel Simionescu