Proiectul “Sfinții fără de hotare”, Salerno

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea ierarhilor noștri, a fost prezentat în Parohia “Sfântul Apostol și Evanghelist Matei“ din Salerno proiectul “Sfinții fără de hotare“, în cadrul Concursului național catehetic "Biserica - familia românilor de pretutindeni", organizat de Patriarhia Română. Cu acest prilej, parohia de pe malul Mării Tireniene s-a înfrățit cu biserica “Mihai Vodă“ din București.
Proiectul urmărește evidențierea și totodată conștientizarea că dragostea și evlavia față de sfinți, precum și cinstirea lor ne unesc pe toți, indiferent de granițele geografice în care trăim. Cu atât mai mult cu cât pe teritoriul parohiei din provincia Salerno se află moaștele Sf. Ap. Matei, la Salerno, ale Sf. Ap. Andrei, ocrotitorul României, la Amalfi, iar în apropiere, la Benevento, moaștele Sf. Ap. Bartolomeu; totodată, în biserica “Mihai Vodă” se află, alături de icoana Maicii Domnului “Odighitria”, părticele din moaștele a peste 100 de sfinți. Așadar, dragostea față de sfinți și cinstirea lor prin participarea la sfintele slujbe, prin pelerinaje, prin rugăciunile înălțate către ei reprezintă o punte de unitate, depășind granițe și hotare.
Proiectul se va desfășura pe două planuri: social-filantropic, intitulat “Mărțișor în dar”, care constă în organizarea unui târg de mărțișoare și obiecte tradiționale confecționate de copiii celor două parohii, fondurile obținute astfel fiind folosite în scopuri caritabile.
În a doua parte a proiectului, denumită "Sfinții fără de hotare", vor fi prezentate, de către copiii celor două parohii, viețile sfinților ale căror moaște se află în parohia lor, cum au fost aduse acestea și de unde, etc., le vor fi pictate sau desenate (în funcție de vârstă) icoanele, se vor organiza pelerinaje la moaștele lor (în măsura în care va fi posibil) și alte activități legate de sfinți și de cinstirea lor.







