Seleziona la tua lingua

Cerca

Proiectul “Roadele mlădițelor din Via Domnului”- Parohia Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia-Collegno înfrățită cu Parohia Sfinții Voievozi – Târgu Jiu

Cu ajutorul lui Dumnezeu, în acest an dedicat pastorației romanilor din diaspora ,Parohia Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia din Collegno s-a înfrățit cu Parohia Sfinții Voievozi din Târgu Jiu , păstorită de părintele Gheorghe Gomoi. Primul pas spre această înfrățire a fost un schimb de pomelnice între cele două parohii cu toți tinerii si familile care le frecventează, pentru că nu există comuniune acolo unde lipsește  rugaciunea unuia pentru celălalt.

Următorul pas a presupus dezvoltarea unui proiect comun intitulat : Roadele mlădițelor din Via Domnului. Sub căldura dragostei preoților, preoteselor și celor care se ocupă de școala catehetică , tinerele  mlădițe ale celor două parohii au rodit frumos, cu gândul la bătrânii aflați în imposibilitatea de a duce un trai decent și care vor fi ajutați cu ceea ce se va strânge în urma proiectului.

De asemenea, urmează o pregătire temeinică pentru întâmpinarea Postului Mare când cele două parohii vor împărți credincioșilor metanii confecționate de mânuțele tinerilor, cu dorința de a spori practicarea rugaciunii inimii - Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu , miluiește-mă pe mine păcătosul -  în fiecare zi din acest post, ca ajungând la Sfintele Paști, să simțim că înviem și noi cu Hristos.

Sub ocrotirea Sfinților Voievozi și a Sfinților Mucenici Evlampie și Evlampia încercăm să trăim ca într-o mare familie ce nu are hotare și care a înțeles că iubirea presupune să smulgi ceva din tine și să pui în celălalt.

Am plecat  din România, dar cu siguranță nu am plecat și din inima celor de acolo. Aceste proiecte comune ne arată asta pe deplin . Slava Domnului pentru toate.

Preot V. A. Grosu