Program de 1 Decembrie - Parohia Buna Vestire - Latina

Duminică, 1 decembrie 2024, a fost sărbătorită, cu profundă emoție și bucurie, ziua Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918, și în parohia "Buna Vestire" de la Latina, păstorită de preacucernicul părinte Ioan Botea.
Într-un frumos program artistic, copiii și tinerii, îmbrăcați în tradiționalul port românesc, au cântat " uniți în cuget și-n simțire", alături de enoriașii parohiei, cântecele noastre patriotice, atât de dragi românilor. Dar, n-au lipsit nici poeziile, recitate cu patos și înflăcărare de către copiii și tinerii parohiei.
Serbarea s-a încheiat cu interpretarea întregii comunități a imnului național " Deșteaptă-te, române!" , compus de Andrei Mureșan, pe versurile lui Anton Pann.
Urăm tuturor românilor de pretutindeni " La mulți ani!" și dăm slavă Domnului pentru toate cele dăruite și, nădăjduim, în continuare, în nemărginita Sa milostivire și îngăduință, față de noi, păcătoșii! Amin!







