Program catehetic pentru adulți în Parohia Ciriè

Credincioșii comunității ortodoxe române din Ciriè vor avea, în perioada următoare, ocazia de a participa la programul catehetic intitulat „Din iadul patimilor spre raiul virtuților”. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române din Italia, în fiecare duminică, imediat după Sfânta Liturghie, se va organiza o cateheză destinată adulților.
Pr. Ioan Haba, parohul comunității, a explicat:
„De-a lungul timpului am constatat, cu amărăciune, că majoritatea creștinilor nu își cunosc credința, în adevăratul sens al cuvântului. Pentru a aprofunda viața duhovnicească, este esențial ca, pe de o parte, noi, preoții, să organizăm cateheze, iar pe de altă parte, creștinii să se implice serios în aceste strădanii. În perioada următoare, pe baza unui program bine stabilit, vom susține cateheze ce vor avea ca temă lupta cu patimile și înlocuirea acestora cu virtuțile. Am ales aceste subiecte, fundamentale în Spiritualitatea Ortodoxă, deoarece ele ne oferă învățăturile necesare în lupta noastră duhovnicească.”
Programul catehetic se va încheia la sfârșitul anului bisericesc.







