"Privind spre Înviere" - NEPSIS Settimo Torinese

Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Părintelui Paroh Paul Porcescu, alături de coordonatorii, Pr. diac. Valentin Petraru și Dna. diaconiță Mădălina, Cursurile Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râșca și Secu", au intrat în atmosfera harică a Învierii Domnului.
Tinerii NEPSIS au luat parte la un Atelier Catehetic și Artistic, pătrunzând printre ucenicii Mântuitorului Hristos, luând parte prin cuvântul catehetic la Pătimirea și Învierea Fiului lui Dumnezeu. În partea a doua a întâlnirii, în ecoul contemplării, în gingășia copilăriei, au alcătuit însemne dedicate Praznicului Praznicelor.
Alături de coordonatori, participanții au folosit mai multe tehnici de lucru potrivite vârstelor și dorințelor fiecăruia dintre ei. Au fost confecționate cruci ornamentate prin tehnica "string art", colaje tematice, planșe colorate, ouă pascale și Icoane cu Sfânta Mahramă.
Dăm Slavă Domnului pentru toate realizările frumoase, mulțumind tuturor celor prezenți!







