Seleziona la tua lingua

Cerca

Priveghere în cinstea Sfântului Nectarie în parohia Roma III

S-au împlinit 56 de ani de când Moaștele Sfântului Nectarie au fost mutate din mormânt în biserica mănăstirii de la Eghina. Acest eveniment este sărbătorit în fiecare an în data de 3 septembrie.

De asemenea, se împlinesc 4 ani de când parohia noastră a primit o părticică din Sfintele Moaște ale acestui Sfânt tămăduitor, care au fost așezate spre închinare în biserică într-o zi de 3 septembrie.

 Cu acest prilej binecuvântat am prăznuit cu Priveghere de noapte (Vecernie cu Litie, Utrenie cu Acatist și Dumnezeiasca Liturghie) bucuria ce s-a făcut parohiei noastre.

Au împreună-slujit părintele Ilie Ursachi, părintele Gabriel Apopei și părintele Gheorghe Zavate, ostenindu-se și bucurându-se împreună cu noi.

De când a venit în parohia noastră, Sfântul Nectarie a ajutat și a binecuvântat multe persoane bolnave, Sfintele Moaște fiind duse în alte parohii cu prilejul slujirii Tainei Sfântului Maslu și în spital sau acasă la persoanele suferinde.

Sfântul Nectarie să mijlocească pentru noi toți!