Primăvara la Olbia

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Arhiereu-Vicar Atanasie, primăvara românească, desenată cu flori, culori şi bineînţeles cu mărţişoare, se aşterne şi pe țărâmurile Insulei Sardegnia. Sau mai bine spus, o aştern în alb şi roşu copii Parohiei "Sfântul Ioan Botezatorul" Olbia, care se pregătesc să întâmpine 1 martie în mod simbolic şi tradiţional.
Minunatele lor creeatii, vor fi expuse la Târgul de mărțisoare organizat la Biserica Santa Lucia Olbia, unde, toate fondurile vor fi donate catre o asociatie din judetul Galați - "Iubim toți oamenii", asociație care susține financiar timp de 2-3 ani, cu o suma considerabilă, mamele aflate la un pas de a săvârși marele pacat, AVORTUL!
Scopul acestei acțiuni este de a păstra tradițiile și obiceiurile specifice Romaniei precum și promovarea faptului că în viața părinților un copil aduce doar fericire, binecuvântare și bucurie!
Pr.Marian Gaina







