Seleziona la tua lingua

Cerca

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, 5 aprilie 2026, s-a săvârșit pentru întâia oară Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în noua parohie cu hramul Sfântul Mucenic Iachint din Comacchio, Protopopiatul Emilia - Romagna II.

Noua parohie își orientează lucrarea pastoral-misionară către creștinii ortodocși din zona de sud-est a provinciei Ferrara, cunoscută și sub numele de Bassa Ferrarese, având sediul în localitatea Marozzo, comune di Lagosanto. Comunitatea este găzduită, în regim de comodat, în biserica fostei parohii romano-catolice Sant'Appiano.

Emoția începutului s-a împletit cu bucuria comuniunii, iar inimile credincioșilor s-au adunat într-un singur glas de mulțumire înaintea lui Dumnezeu pentru acest dar multașteptat și binecuvântat.

Sub ocrotirea Sfântului Mucenic Iachint și prin păstorirea Părintelui Gabriel Ungureanu, această parohie își începe calea cu credință statornică și cu dorința de a crește în duh de rugăciune, slujire și dăruire frățească.

Fie ca acest început să rodească cu prisosință în timp, aducând pace, întărire duhovnicească și binecuvântare tuturor celor ce vor trece pragul acestei biserici.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

Foto credit: Episcopia Italiei