Seleziona la tua lingua

Cerca

Prima Sfântă Liturghie în localitatea Valeggio sul Mincio

Duminică, 14 octombrie 2018, din mila lui Dumnezeu, cu ajutorul  Sfintei Cuvioase Parascheva, Preasfinţitul părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei  a dat  binecuvântare pentru a se sluji prima Sfântă Liturghie, în parohia nou înfiinţată ,,Sfinţii Cuvioşi Neofit şi Meletie”, protopopiatul Triveneto II,   în localitatea Valeggio sul Mincio.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele paroh Ionut Dascalu, într-un spaţiu amenajat împreună cu credincioşii din parohie, care au primit cu bucurie înfiinţarea sfântului locaş în localitatea lor, la sfârşitul slujbei, organizând o agapă frăţească.

Au fost prezenţi membri importanţi ai administraţiei locale, precum domnul viceprimar Marco dal Forno şi Oliosi Leonardo - Evaluator Cultural al Primăriei din Valeggio sul Mincio, care au fost încântaţi de deschiderea unui loc în care românii din localitate, să aibă un sprijin spiritual.

,,Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a  pământul de zidirea Ta. Fie Slava Domnului în veac!” Ps 103: 25,32

 

Preot paroh Ionut Dascalu